Sosire:   Plecare:  

Trasee in Muntii Latoritei – Voineasa – Saua Chica Lupului – Ciunget


Trasee in Muntii Latoritei – Voineasa – Saua Chica Lupului – Ciunget

Traseu usor, accesibil chiar si iarna.

Marcaj: triunghi albastru

Durata: 1 ½ ore

Pentru o plimbare scurta, usoara, in care sa poti savura la fiecare pas frumusetea statiunii Voineasa, acesta este cu siguranta traseul potrivit. Plecand de la Zan, ne indreptam catre podul de la intrarea in Voineasa, iar apoi urmam soseaua care duce spre Brezoi, pentru circa 400 de metri. Mergem catre dreapta pe ulita care ne duce de-a lungul Paraului Cararii, iar dupa ultima casa, urmam drumul forestier serpuit pana la poteca ce intra in padurea rara de fag si carpen. De aici vom fi insotiti de marcajul triunghi albastru. In scurt timp ajungem intr-un luminis de unde se poate admira catre rasarit Varful Plesa (1025 m), acoperit de o frumoasa padure de molid, punctata pe alocuri de larice si mesteacan. Urmam cararea care urca prin padure, traversand mici izvoare, dar si Paraul Cararii, pentru ca in cele din urma sa ajungem in poienile de sub Saua Chica Lupului. Dupa un scurt popas la izvorul din apropierea grajdurilor din poiana, urcam pe poteca serpuind printre pajistile bogate in flori colorate pana la Saua Chica Lupului (1012m). De aici se deschide o frumoasa priveliste spre nord, unde se afla bazinul vaii Voinesita cu Varful Sterpu (2142 m), iar spre vest Saua Buceci, varful Dobrunu, Varful Negovanu si Varful Balindru Mare, toate apartinand Muntilor Lotrului. Spre apus se zareste silueta ascutita a Varfului Fratosteanu Mare (2.053 m), dincolo de Valea Rudareasa, iar in sud, Muntele Vanata, pe care se afla releul de televiziune. Dincolo de acesta, se adanceste Valea Latoritei, strajuita de Varful Tarnovu Mare (1846 m). Privelistea minunata invita la un scurt popas, dupa care ne indreptam catre rasarit, pe drumul de culme, pentru aproximativ 200 de metri, si apoi urmarim catre sud, de pe carare, linia de inalta tensiune ce coboara  in Ciungetu. Coboram in zona gradinilor satului Ciungetu, ale carui case se zaresc in vale, traversam paraul Lazului, apoi intram pe o ulicioara care insoteste valea Rudareasa si strabate in lung satul. Ne oprim in satul Ciungetu pentru a admira vechea biserica de lemn in care se afla pictate imagini ale ctitorilor in portul popular stravechi, inainte de a ne intoarce la Zan Hotel.