Trasee în Munții Latoriței – Voineasa – Valea Cǎrǎrii – Gruiul Viezuinii – Vârful Chica Lupului – Dealul Cireşu – Valea Mǎceşului
Munții Latoriței – Voineasa – Valea Cărǎrii – Gruiul Viezuinii – Vârful Chica Lupului – Dealul Cireșu – Valea Măceșului
Traseu: nemarcat, relativ ușor, accesibil iarna
Durata: 4–4 ½ ore
Pornim de această dată în explorarea sectorului estic al Munților Latoriței, precum și a unor porțiuni din Munții Șteflești și Căpățânii, pe un traseu mai puțin cunoscut și folosit de turiști datorită lipsei marcajului și necunoașterii potecii de pe Gruiul Viezuinii.
De la Zan Hotel mergem către Valea Cărǎrii și, după cişmeaua lui Țolea, urcăm în dreapta, pe ulița ce însoțește Pârâul Cărǎrii. În dreptul celui de-al cincilea baraj de retenție a aluviunilor, traversăm pârâul și urcăm pe versantul drept (estic), pe poteca ce pătrunde în pădurea de brad și fag. După 20 de minute, cărarea iese într-o răriște de unde începe pădurea tânără, lăsând să se vadă în partea stângă rămășițele unei pepiniere.
Ocolim pe la sud gardul vechi al pepinierei și întâlnim o potecă largă ce vine din stânga, pe care urcăm printre arbori uriași de brad și fag, către sud, până ajungem din nou la limita dintre pădurea tânără și cea bătrână. Poteca merge către est și iese pe muchie, la marginea vestică a poienii „La Meri”, unde se află un sǎlaș pentru animale.
De aici ne îndreptăm spre sud, pe poteca ce trece ușor pe versantul estic al culmii. Traversăm o zonă de bolovani acoperiți de mușchi și răspândiți prin pădurea de fag. Din loc în loc sunt brazi de talie mică. Poteca ne conduce către izvoarele pârâului Pisetorii, trecând pe lângă o gospodărie de munteni și sǎlașe pentru vite. Ocolind așezarea pe la vest, urcăm către sud pe versantul nordic al Vârfului Chica Lupului.
Drumul până în vârf durează aproximativ 1 oră și jumătate, însă priveliștile care se deschid către nord și nord-vest, unde se înalță vârfurile cele mai înalte ale Munților Șteflești (M. Lotrului): Vârful Șterpu (2.142 m), Vârful Dobrunu (1.880 m), Vârful Balindru Mare (2.209 m), Vârful Cristești (2.233 m), sunt cu adevărat încântătoare. Spre nord-est se pot admira munții mijlocii la est de Vârful Șterpu, iar în zare se profilează semeț Vârful Robu (1.900 m). Către sud se înalță semeț Vârful Ursu (2.124 m) aparținând Munților Căpățânii și se poate vedea Valea adâncă a Latoriței, străjuită de Vârful Târnovul Mare (1.836 m).
De pe Vârful Chica Lupului (1.122 m) vom coborî pe versantul său sudic până la drumul care serpuieste ceva mai jos și pe care îl vom urma spre est. Șaua adâncă în care coborâm oferă priveliști largi către nord. Traseul de coborâre este ușor, pe drumul forestier ce coboară în satul Valea Măceșului.
În partea nordică a culmii, drumul străbate o porțiune aproape plană, pentru ca apoi să coboare într-o mică șa de unde începe urcușul Dealului Cireșului. O nouă porțiune plană ne permite să admirăm panorama stațiunii Voineasa, iar de aici mergem către versantul sudic al Muntelui Cireșu (1.160 m). De aici ocolim Pârâul Cireșu, care coboară spre Latorița, și coborâm treptat pe pantele estice ale Muntelui Giurascu, printre pajiști și poieni cu sǎlașe pentru vite.
Ne oprim pentru a admira oglinda lacului Mălaia și silueta bombată a Vârfului Molidisu Mare (1.510 m), care se ridică în față, dincolo de Lotru. Treptat coborâm către satul Valea Măceșului și întâlnim drumul național 7A. De aici până în Voineasa mai avem aproximativ 6 kilometri.


